Skip to content

Un taxi numit suferință

Ziua proastă se cunoaște de dimineaţă. Adică, dacă te-a prins dimineaţa în Bucureşti, ai mari şanse să treci încă o zi de căcat la ceaslovul vieţii. Nu demult, într-o zi la fel de proastă ca mai toate zilele înghesuite pe străzile capitalei, umblam de colo-colo, bucuros că am șansa de a mă îmbrânci cu fel de fel de oameni grăbiți să se arunce în caznele muncilor. Şi cum pășeam pe asfaltul mucegăit, socotind că n-am pe cap mai multe decât pot duce cât stă soarele pe cer, destinul mi-a arătat direcția spre celălalt capăt al Bucureștilor, la dracu’ cu cărți.

Eşti un suflet rătăcit sau te grăbeşti de mori? Nasol. Ești victimă sigură.

O iau în jos, pe bulevard, în legea mea, legănându-mi gândurile aiurea printre aburii umezi de noxe.

Multă lume, puţini oameni. Taxiuri, chiar mai puține. Iar pentru mine, în ziua aia, niciunul, c’aşa e când te frige buza și întârzii pe undeva.

Şi totuşi.
Merg vreo două semafoare, ocolesc o bucată zdravănă din heleșteul Văcăreştilor și pac: găsesc un pelican ruginit care dormita la marginea de asfalt a deltei.

Liber?

Unde mergi?

Prin Bucureşti, nimic extravagant…

Omul belește ochii la mine ca o broască opărită.

Militari, boss, îi dezleg enigma, înainte să-și piardă liniștea interioară care-i încătușase sinapsele.

Pfff, hai că ai noroc, patroane, își plesni fruntea soioasă, profund afectat și preocupat de pleașca ce i-a picat. Tocmai mă retrăgeam, dar hai, că fac un ocol, nu te las io aşa.

Ce suflet mărinimos. Nu mă lasă aşa. Mă lasă fără bani.

Patruj’ de lei e bine?

Nu e bine, dar n-am ce-i face. Altfel se retrage iar în tura de somn și rămân de căruță.

Pornim.

Face o cruce generoasă, din plafon până în schimbătorul de viteze, iar la Sfântul Duh îmi dă un cot, apucându-l, cu evlavie şi alonjă, dintr-o portieră în cealaltă.

Într-o lume cu mintea la ea, salamul stă în frigider, nicidecum în casetofonul mașinii.
Ei bine, io m-am scoborât din pliscul berzei taman în grădina Maicii Domnului, unde, un suflet chinuit parcă în caznele iadului geme amar din boxele mașinilor cu tarif.

Moare toţi dușmaniii moareeeee…

Domne, dacă nu opreşti mizeria asta, o să mor şi io odată cu duşmanii ăstuia şi rămâi neplătit.

Păi şi ce facem?

Dă-i pe o ştire, pe ceva, orice, numai s-aud un acord la predicat că mă ustură gramatica de a treia.

Ăştia minte toţi, dă-i dracu!

Nu pot să-l contrazic, aşa că ne cufundăm într-o liniște anostă.
Orașul geme de oameni. De proşti, completă șoferul, la fel de fățarnic ca o curvă care se rușinează la trotuar.

Hai că ştiu o scurtătură, zise de colo,  mângâind, languros, schimbătorul de viteze, cu privirea unui peşte falit.

Haidem, urlă inconştiența din mine, înainte ca vocea raţiunii să apuce să deschidă gura.

Prin Berceni, spre Militari
Galopăm vreo două minute, călare pe o dâră de ulei ars şi capăt un strop de încredere. Doar un strop, până se înfige în prima coadă de maşini.

Pfff au prins-o şi pe asta, să moară bambina!

Nu ştiu de ăilalţi, dar io sigur am muşcat-o.

Maimuţa dă veselă din coadă, aparatul stă să decoleze şi noi părem a fi singurii în plus printre omenașii ăştialalţi, care chiar stau în Berceni şi nu pun botul la vrăjeli. Scăpăm cu greu din brațele semaforului și întindem pasul.

Ninoninoninooo
Chițcăitul opărit de girofar mă trezeşte din risipa de gânduri.

Aoleooo, stai în faţă şi n-ai nici centură. Hai că ne-a luat ăştia, ne-a nenorocit la bani.

Aiurea. Maşina, chioară de un bec jumate, tocmai fugărise nişte pietoni pe trecere şi gonea, claxonând, spre noi contravenţii, când a picat pe radar.

Drept vă zic, individul minte cum respiră, aşa că, dacă vă loviţi de el, să ştiţi să nu vă duceţi pe fentă, la adăpostul tapetului de icoane înşirat pe plafon.

Îngrijorat şi preocupat ca un preşedinte de taxi care este, trage pe dreapta și mă arată ca pe sfintele moaşte. Tânguindu-se de copii și dușmani, garoiul se scarpină iute de nişte foicele zgribulite prin torpedo. Apoi, coboară colţurile gurii, subţiază ochii şi, pe o voce de manelist amator, îi gâjâie complice şerifului de la rutieră:

Sunt cu clientu şefule, se grăbeşte la spital, să moară mama.

Nici io nu mă grăbeam la spital, nici mă-sa, să moară, dar i-a ieşit.

Sub privirea mult prea milostivă a miliţianului, porneşte aproape civilizat, ba găseşte şi maneta de semnalizare, demult pierdută printre grijile curente ale unui şofer de taxi – telefonul, gps-ul, staţia sau invectivele slobozite în gura mare.

Ambreiaj, gaz, frână, iar ambreiaj, iar gaz şi, inevitabil, nelipsita frână. Mă doare spatele, mă doare şi sufletul. Acuşi ajungem, şi o să mă doară şi banii.

Golul de vorbe se umple cu o voce mâncată de paraziţi: “Dooșopt Drumu’ Gării, dooș’opt Drumu’ Gării?

Ca un DJ de conjunctură, omu’ înşfacă staţia şi îi şopteşte conjugal:

Patrușdoi cu op’șpe, patrușdoi cu op’șpe, cinci minuțele, colega.

Hârrrr crrrr şi vocea femeii răzbi din nou prin jegul primordial care obturează difuzoarele: Cinci minute, colegu’, Drumu’ Gării, mulţumesc.

Sărumâna, colega. Ziua bună la colegii care a intrat pe tură şi spor la bani.

Școala e pentru proști, șmecherii face banii. Pacpac.

Am ajuns.
Cristoşii lipiţi pe bord privesc impasibil cum cei 40 de regi ai junglei aleargă din buzunarul meu într-un teanc prins cu elastic galben. Dar dacă Mântuitorul chiar le vede şi le ştie pe toate, nu cred că ar intra în căruța asta odioasă.

Povestea de azi se încheie odată cu raliul de ieri, în epava cu taximetru şi salam.
Aş emigra bucuros în ţara online a transportului civilizat, dacă n-aș ști că golanii ăştia migrează pe aplicaţii mai abitir decât pot să le ţin urma.

Csf? Ncsf.

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:

Published inMai mult eu

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.

Share This

Share this post with your friends!