Skip to content

Bătălia de la Podul Înalt – Vaslui, 10 Ianuarie 1475

Prețuind pesemne lirismul chermezelor exclusiviste organizate pe valea Bârladului, Mehmed al II-lea, de meserie sultan şi cuceritor al Constantinopolului, a rezervat 120 de mii de locuri de cazare în țărişoara lui Ştefan pentru Revelionul 1475.

În pragul sărbătorilor creştine, sub comanda trimisului său, Suleiman Paşa, 100 de mii de ieniceri, spahii şi başibuzuci s-au îngrămădit de-a valma, pe potecile moldave, precum turiştii weekend-urilor noastre pe Valea Prahovei. Cu promisiunea gloriei eterne şi a jafului de moment, turcul i-a anturat la plimbare şi pe muntenii lui Laiotă Basarab, colaboratori de nădejde mereu bucuroşi să-şi izbească frații de peste Milcov la ceas de restrişte.

De partea celalaltă, Ştefan nu a precupețit niciun efort pentru primirea duşmanului. La fel ca în zilele noaste, a pustiit tot în calea primejdiei, a închis şcolile, a lăsat troienele neclintite şi a poftit supuşii să rămână ascunşi până se mai linişteşte aglomerația de duşmani.

Cu burțile pline de şorici şi sarmale, care cu ghioage, care cu furci şi topoare, răzeşii s-au ridicat din cotruțe şi au umplut tabăra de război de la Vaslui. Gloata pestriță de boiernaşi, plugari şi târgoveți număra spre 40 de mii de suflete, o ceată cel puțin interesantă, căreia bruma de tunuri şi o mână de lefegii îi trădau cât de cât aspirațiile războinice.

Răpuşi de grija scandalurilor intestine, puternicii vestului au ignorat apelurile voievodului, astfel încât, în ceasul primejdiei, doar 5000 de secui puşi pe scandal, 2000 de unguri îmblânziți anterior la Baia şi 1800 de tineri polonezi au întărit flancul strategic creştin de la marginea Europei.

Plin de compasiune până la partea de mai sus a condurilor papali, cel de-al patrulea Sixtus din istoria creştinătății a căutat zadarnic Moldova pe harta pecuniară a catolicismului, după care a decis să aştepte deznodământul partidei, cât să afle dacă trimite un bilețel de laudă sau face doar o pomenire mică şi scuteşte solia de un drum până la capătul lumii civilizate.

Între tip, hoardele otomane, ghidate de colaboratorii dâmbovițeni, au parcurs traseul turistic printre dealurile Moldovei, pe un ger de nu-ți venea nici să priveşti pe fereastră fără să mai pui o haină pe tine.

Dar cum disperarea scoate la iveală marii conducători, voievodul nostru s-a ridicat la înălțimea mizei. A pregătit lupta lângă Vaslui, într-o zonă mlăștinoasă prinsă între păduri, în care lipsurile, gerul, violatorii şi bețivii aveau să slăbească voința duşmanului.

Apoi, şi-a rânduit oştenii, cu cele doar 20 de tunuri, în lunca Bârladului: cei mai puțin norocoşi de-a curmezişul drumului, în fața turcului, iar pe restul în stânga râului, ascunşi în pădurea din zonă. Cum erau tare puțini oricum i-ar fi numărat, a trimis în ajutor şi alaiul de țărani, cu tot cu uneltele gospodăreşti, strânsura părând, sub adăpostul ceței de dimineață, o armie pe cinste.

De celalaltă parte a râului, vodă a trimis câțiva muzicanți, cu surle şi trâmbițe.

A fost o zi de marți tare neagră pentru suflarea musulmană şi colaboratorii lor munteni. Horhăind prin valea Bârladului, le-au înghețat sandalele până s-au lăsat tromboniți de menestrelii moldavi ascunşi pe malul drept al apei. Izbind cu toată greutatea instrumentiştii de ocazie, puhoiul lui Suleiman a rămas cu spatele şi flancul descoperite spre a fi terfelit de grosul moldovenilor ieşiți din pădure. Cu voievodul în frunte, gloata de plugari a făcut istorie, prăpădind aproape toți clienții ciorbagiilor paşei. Lângă ei, la sfârşitul zilei, pe malurile înghețate zăceau de-a valma cai, arme, steaguri de luptă, zeci de mii de morți şi o mulțime de osmanlâi cu mâinile ridicate ca la un concert în aer liber. Prin cifrele pierderilor care i-au stricat ziua sultanului, Vaslui 1475 rămâne cea mai mare victorie a creştinătății în fața otomanilor.

Chibiții care şi-au călcat pe inimă şi au ieşit din bordeie să vadă scandalul au împrăştiat repede vestea izbândei, în Orient, până în pustiurile Persiei şi în vest, la cancelaria Vaticanului. Până la urmă, solia Papei a pornit spre Suceava, încărcată de vorbe goale şi promisiuni deşarte pentru noul atlet al creştinătății.

La Podul Înalt, Ştefan a căpătat aura unui sfânt, pe care moldovenii încă îl mai pomenesc, tăcuți, în rugăciunile lor.

Om înainte de toate, Ştefan a ridicat o biserică cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul, a mai făcut câțiva copii din florile Moldovei, a tăiat toți duşmanii rătăciți în retragere, şi-a îngropat morții şi a mers mai departe.

Dar Europa nu a învățat nimic din primejdia ce  se împotmolise în zloata din lunca Bârladului. Câteva luni mai târziu, 200 de mii de turci s-au opintit în cei 12 mii de răzeşi pe care Ştefan, mai singur ca niciodată, i-a aliniat de-a lungul întăriturilor de la Războieni. Acolo, voievodul a scos o victorie strategică din înfrângerea tactică pe care turcul i-a smuls-o cu mare cheltuială de sânge, dar pe care manualele de istorie au socotit-o la un preţ mult prea subţire.    #lecţia_de_istorie

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:

Published inLecţia de istorie

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.

Share This

Share this post with your friends!