Skip to content

Tag: istorie

La Turtucaia, armata română a aflat că, dacă ţi-o furi peste Dunăre, e bine să ştii să înoţi

În 1916, pe hărțile militare, pozițiile fortificate ale armatei române de la Turtucaia împungeau coasta bulgarului ca un ghimpe, înfipt acolo încă din al doilea război balcanic. Așadar, vecinii ne așteptau deja la cotitură de trei ani când nemții le-au arătat cum să-și ia teritoriul înapoi și le-au garnisit și arsenalul cu armament modern cât să ne dea daună totală pe malul Dunării:

Norocul tău, vișinescule, că nici podelele pușcăriei nu mai sunt ce erau odată

Vezi, tu, vișină putredă, dacă picai acu’ vreo 65 de ani, te-ai fi trezit sub atenta oblăduire a vechiului tău coleg, maiorul Alexandru Ioanitescu, comandantul casei de tratament, tortură și muncă silnică Giurgeni, ori cu Ficior, la Periprava ba poate chiar pe feuda ta, la Râmnicu Sărat. Acolo, în paradisul sistemului concentraționar comunist pe care îl tot lauzi ca o bestie cinică ce ești, nici dracu nu te lua de pe jos o noapte întreagă. Ceva mai lungă și totalmente neexpediabilă, scrisorica mea către deținutul vișinescu, proaspăt leșinat la Jilava, poate fi citită integral, aici:

Bătălia de la Mărăști, „prima adevărată şi deplină victorie românească” (Nicolae Iorga)

1916 n-a fost cu noroc pentru România. De fapt, a fost atât de prost, încât România era să nu mai fie deloc. După cinci luni de război, Ferdinand mai domnea doar peste târgul Ieșilor și ținuturile din împrejurimi, iar plugușorul lui ’917 semăna neliniște în sufletul camarilei regale. Pentru soldați, iarna a fost și mai rece. Dar au ținut cu dinții și munții, și trecătorile, și țara și speranța zilei de mâine. Apoi au început măcelurile din triunghiul morții – înainte de Mărășești și Oituz a fost Mărăștiul. Aici a început vara devenirii noastre:

Ofensiva de 100 de zile (8 august – 11 noiembrie 1918)

Acum o sută de ani, la ora 11, în cea de-a 11-a zi din a unsprezecea lună, Marele Război şi-a tras ultimele focuri şi s-a refugiat în cărţile de istorie. Sfârşitul conflictului începea pe dealul de la Soissons, unde yankeii din diviziile a I-a şi a II-a au lăsat jumătate din efective, iar Quentin Roosevelt, fiu de preşedinte şi chiar mai mult – pilot de vânătoare, a fost doborât pe malul Marnei. În doar o sută de zile, echilibrul de pe Frontul de Vest s-a prăbuşit ca un vis urât iar liniile prusace s-au dezintegrat. După patru ani de măcel, omenirea a tras linie şi a ieşit pe minus cu vreo 17 milioane de suflete:

1 august 1943, un Black Sunday deasupra Ploieștiului cu mari reduceri în flota US AirForce

Pe 1 august, într-o duminică toridă din a patra vară de război, sburătorii americani au pus cap compas pe câmpurile petrolifere din Ploieşti şi au pornit la drum cu 177 de bombardiere, în ceea ce avea să intre în scripte sub numele de Operațiunea Tidal Wave. A urmat cel mai costisitor măcel din cronicile US AirForce, egal cu cea mai mare victorie a antiaerienei românești: pe cerul câmpurilor petrolifere din Prahova, americanii au pierdut mai multe aparate de zbor decât în oricare altă zi din istoria lor plină de aviație. Așa de rău i-am snopit încât, după 75 de ani, rămăşiţele acelei zile încă mai ies la iveală din pământul îngrăşat de ţiţei al Prahovei.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.