Când colindă Bucovina

Mi-au pus cuşmă, m-au învelit într-o bundiță şi m-au primit în mijlocul lor, ca pe un fiu rătăcit. Răzeşii din Gura Moldoviței au adus la TVR, cu fanfara, ursul, capra şi ceata de colindători, o fărâmă din obiceiurile de Sărbători ale moldovenilor. Mi-au amintit de vremurile când colindam casele oamenilor din satul bunicilor cu Sorcova, Pluguşorul, Chirița(long story), cu băşica porcului şi o tobă strunjită la uzina din Paşcani. Pe cap, mama îmi îndesa cuşma cea bună a lui bunicu’, iar sub geacă înşira câteva pulovere pe trupul-mi viguros.

Nu pot să uit cum, într-dimineață de Ajun, ca să scape de mine, a dibuit o cioată între lemnele de foc şi, cu 25 de lei în buzunar, m-a expediat pachet la ‘nea Vasluianu, tâmplarul satului, să-mi cioplească o capră. Omul a zâmbit, a meşterit unealta şi m-a trimis la colindat. Mi-a lăsat şi polul, numai să mă știe fericit. Seara, când doar câinii mai lătrau pe ulițe, roşu în obraji şi rebegit de frig m-am adunat cu greu pe lângă sobă.

Aproape 900 de lei am strâns în ziua aceea şi m-am simțit mai bogat ca niciodată. În taşca pe care o purtam aidoma unui ostaş, adunasem un braț de covrigi, mere şi nuci. Acasă, mă aşteptau colacii, sarmalele, borşul, răciturile şi cornulețe pufoase la care mama muncea cu zilele. Mă băgam sub plapumă, lângă păretarul care îmbrăca dinspre Nord, camera, şi adormeam ascultând şuieratul focului din sobă.

Iernile din Moldova au fost mereu aspre, omătul mai mare decât şi-ar închipui mulți de pe aici, iar eu – atât de mic, încât mă piteam după bunica atunci când veneau mascații cu ursul. Săreau gardul seara şi băteau toba în toate ligheanele şi gălețile din ogradă de căpiau şi câinele în lanţ. Ca să fiu și eu fudul de mascat ca ei, bunica îmi cususe un comanac fistichiu, numai să scape de gura mea. Doi ani l-am purtat, până când, într-o zi, un şoarece inspirat mi l-a dibuit prin pod.

M-am ținut şi în ceata Jianului, iar într-o noapte, umblând cu Pluguşorul, mi-a înghețat şi sufletul plimbând buhaiul pe ulițele satului – remember, Cristi Lazăr?

Revoluția m-a prins tot aici, călărind coasta dealului pe o sanie chiar mai firavă decât puterile mele şi chiuind în strada mare, ciobindu-mi oscioarele pe ghețuşul făcut de copii în mijlocul satului.

Dimineața, spărgeam gheața din găleata cu apă, toaleta era un concept în aer liber iar aerul îți tăia respirația, dar iernile acelea liniştite cu miros de lemn de fag şi aburi de găteje mi-au rămas în suflet pentru totdeauna.

Răgazul a luat sfârşit, iar oaspeții din Bucovina şi-au luat graiul cel dulce şi vesel, portul şi obiceiurile şi au plecat înapoi, într-un colț de hartă pe care şi eu îl numesc, mândru nevoie-mare, “acasă“.

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe: