Cu uratul

Anii mei @ cel_mai_frumos_loc_din_lume. Altfel de amintiri, dintr-o altă copilărie

Pentru că viaţa nu e un vis colorat în alb, negru şi roz – e o poveste care se întâmplă acolo unde o trăieşti. Restul…e rest. Cine-l vrea, să-l păstreze. N-o să se îmbogăţească.

18. Cu uratul 

Mama îmi împletise, deunăzi, o pereche de ciorapi din lână, căci zestrea mea de bumbac nu biruia frigul Moldovei. Se trezise cu două ceasuri înainte de zori şi, până m-am ridicat în capul oaselor, mă aşteptau cuminţi ca doi motani ciufuliţi pe marginea sobei.

Îmi pusesem în minte să merg cu uratul pe la casele oamenilor şi iacă aşa m-a găsit ultima zi din an, trăgându-mi mucii şi paşii prin toate cotloanele satului. Dibuisem o talangă ruginită în şandramaua mamei şi pornisem cu Pluguşorul pe capul creştinilor. Ca să nu îmi fie urât, am mai păcălit un băiat din vecini şi am purces amândoi la drum, printr-un ger de ni se lipeau nările la fiecare suflare. Într-o mână bâzâiam o pârâitoare cât toate zilele, veche şi mâncată de carii, iar cu clopotul, în cealaltă, gesticulam ca Ceauşescu în zi de congres.

Până ne-a găsit seara, am arat tot satul de la un capăt la celălalt, zornăind isteric arsenalul din mâini. Cum intram în prima ogradă din capul uliței, ne şi aflau toţi oamenii, până în vârful dealului: făceam gălăgie cât un regiment de lăutari, de ne aşteptau babele pândind curioase după ghivecele din fereşti. Noroc de gospodari, că se ţineau aproape de cele sfinte şi nu l-a lăsat sufletul pe vreunul să ne hâtcâiască de la poartă.

Prea multe vorbe nu stăpâneam din poezia Pluguşorului, dar porneam vârtos cu prima strofă să îmbunăm gospodarul, apoi cântul sfârşea alene într-un chelălăit tragicomic. Înhăţam bănuţii, merele, nucile ori colacii cu ghearele vinete de frig şi porneam mai departe, sfârşiţi de ger şi oboseală ca veteranii lui Napoleon. Unde simţeam îndoiala, răcneam şi mai năprasnic, până stârneam vitele-n grajd şi scoteam omul din casă.

La neamuri, ne străduiam mai abitir, cât socoteam noi că trebuie ca să nu ne facem de ruşine: turuiam apăsat câteva versuri şi completam restul cu chiote, urale şi zgomote felurite, precum armia israeliţilor sub zidurile Ierihonului.

Spre sfârşit, cu tolbele pline şi sleiţi de omătul prin care înotasem întreaga zi, am privit obidiţi ultima uliţă şi-am hotărât să-i lăsăm necolindați pe creştinii din acea margine. Pogârjiţi cum eram după o zi de horhăială şi pocâltire, am apucat-o cătinel spre casele noastre cât mai clipea un licăr de lumină pe cerul înnorat. Aşa de anapoda se uscaseră maţele în noi, tot folfăind la colaci de la o poartă la alta, că ne luceau ochii de foame cu gândul la un blid de borş fierbinte.

Ajuns acasă, am scuturat în cerdac un ţuhău de omăt de pe hăinuţe şi i-am umplut mamei două ligheane cu colăceii căpătaţi de la creştini. I-a cuprins cu privirea, a sucit pe toate părţile câţiva mai răsăriţi şi s-a întors, mulţumită, în ale ei. Nu găsise vreunul mai poaleş decât ai ei, care aveau şi cunună pe margine cu spoială de ou şi mac.

M-a burduşit cu borş, răcituri şi plăcintă şi m-a lăsat în legea mea, să-mi număr francii adunaţi cu colinda.

A fost cea mai frumoasă noapte dintre ani: am adormit odată cu găinile, pe jumătate îmbrăcat şi nu am mai tulburat liniştea casei până în zori.

A doua zi, pe 1, neamurile se adunau, pe rand, la un pahar de vorbă, să-l cinstească pe bunicu’ de Sfântul Vasile. Ascuns sub plapumă, îi ascultam ruşinat cum povesteau isprăvile mele de colindător de ocazie. Nu mai era loc de şagă. Nici banii sau colacii cu care mă făleam, nici măcar privirea caldă a mamei nu m-a scăpat de snoava poroganiilor mele, pe care o luau în rizlic megieşii.

PS: până să adunați voi averi, noroc cu sacul şi tinerețe fără de bătrânețe, eu vă doresc simplu, un an mai bun!

Şi încă un PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe: