Cel mai ostil şi forestier sodomizator din istoria medievală n-a avut răbdare să cunoască eternitatea prin condeiul lui Bram Stoker, aşa cum se amăgesc cărturarii de cinematograf.
Urmaşul Drăculeştilor şi-a construit legenda cu mâna lui, spoind cu sânge poveştile celor trei mandate pe care le-a petrecut în fruntea Valahiei.
De frica lui, turcii migrau în teritoriile mai calde ale imperiului, pungile cu galbeni zăceau nerevendicate la răscruce de drumuri, iar boierii valahi cădeau ca muştele sub lupta anticorupţie. Aşa de al dracului era vodă, încât nici măcar în Giurgiu nu mai mergeau furăciunile, moment unic în cazierul încărcat al regiunii.
Celălalt personaj principal este Mahomed al II-lea Fatih, cuceritor al Constantinopolului, Albaniei, Serbiei, coastei Mării Negre, Bosniei, Anatoliei, Moreei şi Corintului etc etc etc, despre care ştim că a fost atât de mare, încât doar Soliman Magnificul a reuşit să adune mai multe victorii, epitete şi apariţii în telenovele.
Vlad Dracul, sămânţă de scandal
Sărac şi cinstit, Vlad nu-şi mai plătise fonciirea către sultan încă de la a doua descălecare pe tronul ţărişoarei şi tocmai de aici s-a dus dracului toată armonia la sud de Dunăre. Turcul şi-a trimis cămătarii, dar Ţepeş i-a înşirat pe marginea drumurilor, cu câte un copăcel înfipt în cur. Apoi a venit Hamza Paşa, ca să-l ademenească pe valah în temniţele Stambulului. Umbla cu şoalda prin vecinătăţile Dunării, agresând orânduirea juridică pe care însăşi Ţepeş o aşezase cu mare cheltuială de cherestea. Aşa că nici Hamza nu a respirat multă vreme pe pământ românesc, sfârşind în pustietatea sordidă a Giurgiului.
Nici nu începuse bine 1462 şi anul se anunţa deja tare prost pentru Codrii Vlăsiei, furnizorul oficial de ţepe.
Apoi, Ţepeş a luat iniţiativa şi a omorât toţi acoliţii lui Mehmed din vecinătăţi. Cifrele sunt surprinzător de exacte pentru perioada bazelor de date printate cu pana de gâscă: „am ucis 23.884 de turci şi bulgari fără să-i socotim pe cei pe care i-am ars în case sau cei a căror capete n-au fost tăiate de soldații noştri” i se lăuda lui Matei Corvin, alt promotor al războaielor cu otomanii.
Înainte ca sultanul însuşi să caute buba prin colţurile obscure ale hărţii, Vlad a mai zdrobit o armată de 18 mii de otomani, conduşi de marele vizir Mahmud.
Venise momentul în care, proactiv şi eficient ca un corporatist scăpat în Excel, domnitorul valah a urcat fulminant în topul priorităţilor lui Mehmed, luând faţa veneţienilor.
Lupta
Mahomed al II-lea Cuceritorul a trăit cea mai fierbinte noapte a vieţii sale fix unde se aştepta mai puţin, adică la margineaTârgoviştei. Care Târgovişte arăta, pe vremea aceea, la fel cum arată şi astăzi – un loc mic şi prăfuit de unde nu ştii cum să pleci mai repede.
În urma lui, veneau 100 de mii de oameni – pe lângă ienicerii şi spahiii pe care i-am cunoscut încă de la Scrisoarea a III-a, pe potecile din Câmpia Dunării se înghesuiau achingiii, silahdârii, saialii, asabii, beşliii, ciorbagiii şi 120 de tunuri trase de o cireadă de boi.
Ţepeş şi-a adunat repede boierimea şi gărzile de mercenari, i-a răsfirat cât să fure ochiul duşmanului şi a umplut golurile cu ţărani scoşi de la primul prăşit. Minciuna numai gură n-avea să strige, căci, din spatele lăncilor şi armurilor strălucitoare, oastea de strânsură agita furci, topoare, coase şi alte arme găsite prin ogradă. Cu aşa companie aleasă, Ţepeş Vodă putea să se lupte la fel de bine cu muncile câmpului.
Pe 17 iunie, la ultimul cântat al cocoşului, Ţepeş a îmbrăcat ţoale turceşti, şi-a pilit limba după moda turcească şi a intrat, fluierând, în tabăra lui Mahomed. Şi s-a tot plimbat, croindu-şi planuri pentru atac, căci se învârtea într-un ocean de corturi pestriţe. Apoi s-a întors la ai lui.
Măcelul a început după miezul nopţii, când voievodul s-a întors cu vreo zece mii de oameni după el şi a întors pe dos bivuacul. Îmbrăcaţi după moda orientală, valahii au făcut prăpăd. Ţepeş s-a dus glonţ la cortul cel mare, pe care şi-l notase la prospecţie cu un x roşu. Doar că Mahomed s-a orientat repede şi a dispărut ca măgarul în ceaţă, năruind ditamai happyend-ul pentru creştinătate. Chiar şi aşa, prăpădul ar fi fost mai mare dacă vornicul Galeş nu se pierdea cu firea şi ar fi închis cleştele ambuscadei. Sultanul îi scăpase, dar tabăra ardea ca soarele de pe cer, iar pe la patru dimineaţa, când Ţepeş a sunat retragerea, turcii încă se mai tăiau între ei.
Dimineaţa
A doua zi, Mahomed şi-a băut cafeaua pe un munte de cadavre – vreo 15 mii de turci şi câteva mii de români îşi priveau, cu ochii închişi, primul răsărit în lumea de dincolo.
Turcul nu s-a încurcat cu pomenile şi a pornit spre Târgovişte, pe care a găsit-o surprinzător de abandonată. A trecut-o repede la răbojul marilor cuceriri mici şi a început să mediteze în praful uscat al Dâmboviţei. Pe drumul spre Târgovişte, tocmai îşi reîntâlnise oştenii bătuţi de Vlad la începutul anului, înşiraţi simetric în ţepe. Alături de ei putrezea şi Hamza, într-una mai lungă, după mărimea rangului de paşă. E greu să fii şef tot timpul.
Imaginea lor, povara ciumei care îi măcina alaiul şi pământurile pustiite pe unde rătăcea i-au luminat minţile lui Mahomed, care s-a lăsat păgubaş iar pe 11 iulie se caza deja la Adrianopole.
Urmările
La fel ca victoriile de la Călugăreni şi Rovine, atacul de noapte de la Târgovişte şi-a trimis învingătorul în legendă, dar şi în exil. Vlad câştigase ziua (mai degrabă noaptea), dar nu avea cum să se impună în faţa lui Mahomed.
Cocoţat de turci pe tronul palatului din Târgovişte, Radu cel Frumos, protejatul sultanului, s-a împrietenit rapid cu boierii, pe fondul terorii cu care Ţepeş îşi promova politicile publice.
Ţepeş s-a refugiat în cetatea Poenari. Singura fărâmă de adevăr pe care o veţi găsi în Dracula lui Bram Stoker este sinuciderea Anastasiei Holszanska, nepoata reginei Poloniei şi soţia voievodului valah. În iarna lui 1462, când turcii lui Radu cel Frumos asediau cetatea, a preferat să se arunce de pe zid decât să cadă în prizonierat.
Ţepeş a scăpat cu ajutorul ţăranilor din Arefu şi a avut de aşteptat 14 ani pentru a-şi răzbuna femeia.
Dincolo de asta, nu v-am spus povestea din film, ci filmul poveştii adevărate în care s-a zbătut unul dintre cei mai curajoşi români dintre câţi s-au perindat prin istoria noastră, de la maimuţă la robot.
Foto: tabloul e al lui Aman, nu mă îndoiesc că ştiaţi deja. Sectiunea de harta provine din „Poloniae et Vngariae Nova Descriptio”, inclusă în „Cosmographiae Universalis” din 1544, a lui Sebastian Münster.
PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:
Am castigat batalii, dar nu razboaie. Mohamed a impus noul domnitor, deci a castigat razboiul.
Vlad, a pribegit…
Si totusi, in ciuda tuturor, inca mai suntem aici!
Cine suntem, de unde venim si incotro mergem?! Cu adevarat….