Acum fix 146 de ani, Ion Creangă era dat afară din rândurile clerului, pentru o samă de păcate teribil de omeneşti: și-a lăsat femeia, a împușcat ciorile care se căcau pe haizaşul mânăstirii Golia și, colac peste pupăză (din tei? puțin probabil, căci târgul Ieșilor nu e iarmarocul din poveste), s-a mai şi tuns ca mirenii.
Zdrobit si cu inima frântă (oare? 
), s-a îngrijit mai apăsat de plăcerile trupului și a găsit timp să ne lumineze cu cele mai frumoase povești din literatura română.
Din bojdeuca de la Țicău, a lăsat copilașilor un abecedar, slobozindu-i din caznele ceasloavelor bisericești, iar copiiilor trecuți de vârsta copilăriei – celebrele amintiri. Nu știu alții cum sunt, dar eu îi țin cartea la loc de mare cinste în bibliotecă. Fără scrierile lui, aș fi fost infinit mai sărac.
PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:
Be First to Comment